Se afișează postările cu eticheta Vicenţiu Pirii. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Vicenţiu Pirii. Afișați toate postările

luni, 22 aprilie 2013

16$ de la Uinvest(12)

În această seară am primit încă o plată de la Uinvest. Plata s-a efectuat ca de obicei, în câteva minute, prin intermediul lui Vicenţiu Pirii, investitor şi partener financiar în cadrul Uinvest. Cu ajutorul lui am scos cei mai mulţi bani din această afacere deosebită.

Uinvest a lansat de curând un nou sistem de plăţi online, numit UPay. Pentru a vă înregistra, trebuie să introduceţi un număr de telefon, la care veţi primi un SMS cu un cod unic. Deocamdată programul e în variantă beta, dar în viitor ar putea fi o opţiune importantă pentru tranzacţii financiare, cu Uinvest şi nu numai.

Mai este o săptămână până la Conferinţa Internaţională Uinvest 2013, eveniment organizat la hotelul Crowne Plaza din Beverly Hills. La conferinţă vor participa şi doi investitori români, de la care sper să primesc impresii de la faţa locului şi să le public pe blog. Până atunci, vă invit să vă faceţi cont la Uinvest, dacă nu aveţi încă şi să începeţi să câştigaţi bani cu această afacere unică.

marți, 13 noiembrie 2012

13$ de la Uinvest(7)

Azi e marţi, 13 noiembrie, o zi cu conotaţii malefice pentru superstiţioşi. Se spune că ziua de marţi are trei ceasuri rele, iar numărul 13 aduce ghinion. Eu nu cred astfel de bazaconii, superstiţiile sunt pentru oamenii slabi. Prin urmare, azi, marţi, 13 noiembrie 2012, am primit a şaptea plată de la Uinvest, în valoare de 13$. Tranzacţia s-a efectuat în câteva minute, prin intermediul lui Vicenţiu Pirii, care m-a ajutat pentru a doua oară să scot bani din această afacere. Ţin să-i mulţumesc pe această cale.

Uinvest a implementat în ultima perioadă noi elemente de siguranţă, menite să asigure o mai bună funcţionare a sistemului. Putem să blocăm contul pentru o perioadă de timp, în care nimeni nu are acces la cont, nici măcar noi. Această măsură e utilă pentru cei care nu se loghează în fiecare zi şi care vor ca banii lor să fie în siguranţă chiar şi când nu sunt online. De asemenea, putem să ne conectăm la Uinvest printr-un cod unic primit prin SMS. Prin aceste măsuri, Uinvest devine o platformă de investiţii şi mai sigură, oferindu-ne protecţie în faţa hoţilor informatici.

joi, 25 octombrie 2012

50$ de la Uinvest(6)

Am două veşti pentru voi, legate de Uinvest, una bună şi una mai puţin bună. Voi începe cu cea mai puţin bună: conferinţa programată pe 30 octombrie în Beverly Hills a fost amânată pentru primăvara anului viitor. Cauza oficială a fost că nu s-au strâns destui partcicipanţi, dar nu e exclus să fie şi alte cauze. Această amânare ar putea avea ca efect o scădere a încrederii investitorilor pe termen scurt, dar aceste lucruri se pot regla în timp.

Vestea bună e că azi am primit cea mai mare sumă de bani de la Uinvest şi totodată cea mai mare sumă de bani câştigată din afacerile online. Banii au venit prin intermediul lui Vicenţiu Pirii, investitor şi partener financiar în afacerea Uinvest. Vicenţiu oferă comisioane foarte bune pentru investitorii români: 2% la retrageri şi 3% la depuneri, prin PayPal. Cu aceste oferte convenabile, şi punând în balanţă plusurile şi minusurile, Uinvest rămâne o opţiune importantă pentru sfârşitul acestui an.

vineri, 13 iulie 2012

Am un câştig lunar de 900$ din Uinvest

Nu eu câştig banii ăştia, chiar dacă mi-aş dori şi eu un venit lunar similar. Vorbele îi aparţin lui Vicenţiu Pirii, un tânăr investitor online din Braşov. Zilele trecute i-am pus câteva întrebări lui Vicenţiu, iar el mi-a răspuns cu promptitudine şi amabilitate. Astfel s-a născut primul interviu pe care îl public pe blogul BANI GREI PE NET, şi pe care vă invit să-l citiţi în continuare:

BANI GREI PE NET: Salut Vicenţiu! De cât timp eşti implicat în afacerile online? 
Vicenţiu Pirii: Salut, Bogdan! Încă de prin 2009 am fost implicat în diferite activităţi online... nu le pot spune încă afaceri, pentru că nu era ceva prea serios şi nici câştiguri prea mari nu am avut. A fost o perioadă de iniţiere, în care am învăţat multe chestii de care m-am folosit ulterior. Am trecut treptat prin mai multe activităţi care au necesitat mai mult sau mai puţină muncă şi dedicare, încercând să rezolv o mare enigmă pe care o aveam atunci, aceea de a afla cum pot să devin independent financiar şi de a avea surse de venit folosindu-mă doar de internet şi un calculator. Afacerile de amploare sporită au intrat în sfera mea de interes abia în 2011. Şi aici mă refer la afaceri online pe care eu le consideram importante din prisma veniturilor pe care puteau să mi le aducă, dar şi din prisma siguranţei aparte pe care o confereau.

BANI GREI PE NET: Ştiu că Uinvest este în acest moment principala ta sursă de câştig. Cum ai aflat de Uinvest şi câţi bani ai investit în această afacere?
Vicenţiu Pirii: Da, Uinvest este cea mai importantă afacere online în care sunt implicat. Practic este afacerea care îmi împlineşte visul suprem – să obţin venituri sigure fără prea mult efort, folosind doar mediul online. De afacere am aflat prin Mai 2011 de la un amic cu care am colaborat anterior şi în alte afaceri online. La început nu am percutat prea tare, fiind într-un fel sceptic şi nu prea impresionat de afacere. Mi-am făcut doar un cont şi am stat câteva săptămâni să cuprind toate informaţiile legate de Uinvest disponibile la acel moment. Apoi am făcut rost de nişte bani retraşi din alte afaceri şi am făcut prima investiţie (75$ prin PayPal). Pe măsură ce am dezvoltat o mai mare încredere în Uinvest, au urmat încă 2-3 tranşe de depozite, de data asta mai mari, ajungând în prezent la o investiţie totală de aproape 4.000$ (dar suma investită din buzunarul propriu a fost cu vreo 200 şi ceva de dolari mai mică).

BANI GREI PE NET: Ai avut încredere de la început în Uinvest, sau încrederea a venit pe parcurs?
Vicenţiu Pirii: La început nu a fost vorba de încredere, ci mai mult de diversificare. Căutam să-mi investesc banii astfel încât să obţin venituri din mai multe surse. Pentru mine Uinvest nu a ieşit prea tare în evidenţă decât după câteva luni de la prima investiţie. Apoi pe parcurs, da, am început să prind tot mai multă încredere în Uinvest, urmând ca acum să am deplină încredere în această afacere şi în potenţialul ei pentru următorii 10-20 ani.

BANI GREI PE NET: Cât câştigi lunar din afacerea Uinvest?
Vicenţiu Pirii: În prezent am un câştig lunar de 900$ şi îmi propun ca în următoarele luni să depăşesc pragul psihologic de 1000$ lunar. Şi apoi mai văd...

BANI GREI PE NET: Mai eşti implicat şi în alte afaceri online?
Vicenţiu Pirii: Da, sunt implicat şi în altă afacere, dar este secundară şi de mică importanţă… cel puţin deocamdată.

BANI GREI PE NET: Ce părere ai despre HYIP-uri?
Vicenţiu Pirii: “Da, sunt surse bune de venit, destul de riscante, dar demne de luat în considerare.” Cam asta aş fi răspuns în urmă cu un an. Doar că acum nu mai sunt deloc încântat de HYIP-uri. Le consider prea riscante, prea dezamăgitoare, prea imprevizibile şi în plus sunt şi ilegale. Nu mai prezintă interes pentru mine personal.

BANI GREI PE NET: Cum îţi promovezi afacerile? Ai un blog sau un site pentru asta?
Vicenţiu Pirii: Am un website personal în care vorbesc, în special, despre investiţii online, riscurile aferente, strategii, dar şi despre afacerea Uinvest, în particular. Nu prea mă obosesc să-l promovez şi de obicei nu prea îl arăt decât atunci când sunt întrebat cu ce mă ocup… sau când vreau să arăt o dovadă de câştig. Cu alte cuvinte nu mă interesează foarte tare să găsesc potenţiali investitori sau parteneri de afaceri. Dar atunci când mi se solicită părerea sau ajutorul, indiferent cine mă contactează, îl asist cu cea mai mare plăcere şi îi împărtăşesc din experienţa mea.

BANI GREI PE NET: Ce sfat ai da unui începător în acest domeniu?
Vicenţiu Pirii: Ar fi mai multe. Cel mai important este să ştie ceea ce vrea să obţină şi să persiste până când îşi atinge obiectivul. Să nu se sperie de eşecul preliminar pentru că acesta este esenţial în a putea să înveţe şi să se dezvolte, până când va atinge succesul scontat. Să fie atent la anturaj. Mentalităţile incompatibile cu obiectivul lui trebuie evitate pe cât posibil. Să aibă răbdare, să fie precaut, calculat, să nu îi fie lene să cuprindă cât mai multe informaţii utile corespunzătoare obiectivului său şi să înveţe să aibă o gândire deschisă, nestandardizată şi neinfluenţabilă din exterior.

BANI GREI PE NET: Îţi mulţumesc pentru interviu şi îţi urez mult succes!
Vicenţiu Pirii: Cu mare plăcere. Succes şi ţie şi spor la bani!