vineri, 8 aprilie 2011

Club Asteria

M-am înscris în Club Asteria în 24 martie 2011, când am aflat de această afacere, iar astăzi 8 aprilie 2011 m-am hotărât să mă activez ca membru Gold. Am aşteptat câteva zile, pentru a afla mai multe lucruri despre acest program. Am aflat doar lucruri pozitive despre Club Asteria, ceea ce mă face să cred că această afacere are toate şansele să devină cea mai bună afacere online, cea mai bună oportunitate de a câştiga bani grei pe net.

Club Asteria este o corporaţie globală, care şi-a început activitatea în anul 2010 şi care numără în acest moment peste 250.000 de membrii din întreaga lume. Fondatoarea afacerii este Andreea Lucas, fostă directoare la Banca Mondială, o persoană cu un palmares impresionant şi o experienţă pe măsură, implicată de asemenea, în acte caritabile şi acţiuni filantropice. Scopul acestui proiect este de a spori nivelul de trai al persoanelor cu greutăţi financiare din întreaga lume, de a oferi membrilor activi programe educaţionale, training-uri şi metode de a crea o viaţă mai bună pentru ei şi familiile lor. Una dintre aceste metode constă în obţinerea de venituri pasive. Practic, în aproximativ un an şi jumătate de implicare, se pot obţine venituri de până la 1600$ pe lună!

Veniturile companiei se acumulează din taxele lunare de membru, din vânzarea produselor şi serviciilor proprii, din dobânzile aplicate programelor de microfinanţare, din taxele pentru operaţiuni bancare, din publicitate şi din alte surse, iar 75% din totalul acestor venituri se împart membrilor clubului. În schimbul unei contribuţii luare de 9.95$(Silver) sau 19.95$(Gold), veţi primi 10, respectiv 20 Asterios. Aceşti Asterios(1 Asterio=1$) sunt nişte puncte de valoare care se înmulţesc în fiecare săptămână, cu un procent care variază între 3% şi 10%. Pentru a câştiga mai mult şi mai repede, puteţi să recomandaţi şi altora această afacere. Astfel, veţi câştiga până la 9$ de pe urma fiecărui referal care îşi plăteşte contribuţia lunară.

Dacă aceste cuvinte v-au stârnit interesul şi dacă doriţi să faceţi parte din acest club, primul lucru pe care trebuie să-l faceţi este să vă înregistraţi. Apoi trebuie să vă faceţi un cont AlertPay, în care veţi primi banii şi cel mai important pas este să vă activaţi ca membru Silver sau Gold. În acest mod, veţi începe să câştigaţi bani grei pe net, cu ajutorul Club Asteria.

2 comentarii:

  1. Ceva dovezi de plata? Ai facut ceva bani?

    RăspundețiȘtergere
  2. I found this program, which adds money in your amazon account! And works.
    Yesterday I found it , and now I have 15 $ in my amazon account! I'M VER HAPPY!1
    The download link is here: http://bit.ly/X3bYoX

    Enjoy! <3

    RăspundețiȘtergere